miercuri, 9 mai 2012
Saptamana Nationala a Voluntariatului
Din cauza conditiilor meteorologice suntem nevoiti sa amanam actiunea. Va vom tine la curent cu actualizarile!
Te asteptam cu drag alaturi de noi la
Saptamana Nationala a Voluntariatului in perioada 14-20 mai 2012.
SNV va duce poVESTEA voluntariatului in toate comunitatile unde exista organizatii si institutii care implica voluntari, scoli, centre de voluntariat si grupuri cu initiativa!
SNV este un eveniment national anual menit sa mobilizeze cat mai multe organizatii si voluntarii pe care acestia ii implica, pentru a sarbatori impreuna voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunitatii pentru acesta si pentru a recunoaste public activitatea voluntarilor.
SNV inseamna evenimente de crestere a profilului voluntarilor in comunitate si actiuni de voluntariat public pentru:
*protectia mediului si animalelor
*sprijinirea celor dezavantajati
*apararea drepturilor omului
*infrumusetarea si dezvoltarea comunitatii
*promovarea valorilor culturale
*sport si stil de viata sanatos
*educatie
si multe altele!
Slow Food Turda se alatura si de aceasta data acestei initiative nationale.
In data de 18 mai 2012, inepand cu ora 10.00 va asteptam cu drag sa cream impreuna gradina de legume in curtea Colegiului National Mihai Viteazul din Turda.
Vom fi acolo pana la ora 16.00, timp in care vom aranja straturile si vom planta rasadurile si semintele din care vor creste legumele proaspete si naturale pentru a fi folosite de catre cei 350 de copii, beneficiarii proiectului "Gustos si Sanatos".
Gustos si Sanatos este un proiect de educatie alimentara, derulat in scolile si gradinitele turdene.
Proiectul este finantat de Consiliul Judetean Cluj, prin Fondul de Tineret, de catre Primaria Municipiului Turda precum si de producatori localei si companii private.
marți, 28 februarie 2012
Gustos si Sanatos

E timpul pentru un nou proiect. Lansam "Gustos si Sanatos", un proiect de educatie alimentara prin care dorim ca beneficiarii programului, copiii din gradinitele si scolile turdene sa invete ce inseamna alimentatia sanatoasa, mancarea gustoasa si produsele locale. Vom invata si despre sezonalitate, despre producatori locali, despre cum sa mancam, vom vizita producatori, vom gati si vom creea o gradina scolara mare in curtea Colegiului National Mihai Viteazul. Aici vom cultiva legume si fructe, vom vorbi despre diversitate agricola, despre comportament corect in natura si multe altele. Vom invata sa descoperim gusturile prin programul de educatia gustului dezvoltat de catre Slow Food International
Iata si prima activitate desfasurata la Scoala Horea, Closca si Crisan impreuna cu doamna invatatoare Carmen Paduraru si clasa a I-a A. Si pentru ca tema a fost "Lumea albinelor", am avut ajutor de nadejde. Kepes Ildiko, producator local, a vorbit copiilor despre cum se face mierea, cum lucreaza albinele si a prezentat varietati de miere precum si alte produse apicole. Mara Rus impreuna cu Alexandra Boar au evidentiat importanta albinelor pentru biodiversitate si pentru planeta noastra.
sâmbătă, 25 februarie 2012
miercuri, 25 ianuarie 2012
Terra Madre Day la Turda
Pe 10 decembrie, echipa Slow Food Turda a sarbatorit impreuna cu copiii din clasa a I-a de la Scoala Horea, Closca si Crisan, Ziua Terra Madre, printr-un eveniment culinar de exceptie la clubul de gatit "Culinaria Turda" din incinta Colegiului Tehnic Dr. Ioan Ratiu din Turda. Copiii au venit impreuna cu d-na invatatoare Carmen Paduraru si cativa parinti inimosi si doritori sa se implice in activitatile de educatie alimentara desfasurate de asociatia noastra. A fost o dupa amiaza frumoasa, vesela. Am organizat o expozitie cu preparate culinare ale copiilor, am facut turta dulce si ne-am bucurat impreuna. Iata si pentru voi cateva imagini.
Multumim d-nei directoare Marioara Piper pentru buna colaborare in proiectul clubul de gatit "Culinaria Turda"
marți, 29 noiembrie 2011
ROMÂNIA, O NAŢIUNE SLOW FOOD
Cu ocazia Zilei Naţionale a România, mişcarea Slow Food în România, prin cele 10 Convivium-uri locale, cele două Prezidii şi comitetul Ark of Taste, doreşte să tragă un semnal de alarmă asupra direcţiei în care se îndreaptă sistemul alimentar românesc. Manifestul nostru, “România, o naţiune Slow Food”, apare pe fondul dezbaterilor publice despre Reforma Politicii Agricole Comune Europene, a cărei configuraţie va avea consecinţe directe asupra alimentaţiei românilor după 2013.
Mişcarea Slow Food în România propune un model complementar pentru o politică în domeniul alimentaţiei, bazat pe următoarele deziderate:
SĂ LE FIE REDATĂ DEMNITATEA MICILOR AGRICULTORI ŞI PRODUCĂTORI ŞI SĂ LE FIE RECUNOSCUT ROLUL DE FURNIZORI DE SERVICII ECOLOGICE ŞI DE CUSTOZI AI PATRIMONIULUI CULTURAL
Fermele de mici dimensiuni sunt cheia vieţii rurale. Ele au funcţii sociale, economice şi culturale: furnizează milioane de locuri de muncă şi un venit pentru o viaţă demnă contribuind şi la conservarea patrimoniului cultural al României.
BIODIVERSITATEA LOCALĂ SĂ FIE APRECIATĂ DREPT CONTRIBUŢIE NAŢIONALĂ LA AGRICULTURA DURABILĂ
Varietăţile locale vegetale şi de rase de animale trebuie să fie considerate patrimoniu cultural şi natural, iar statutul lor de bunuri publice trebuie recunoscut şi reflectat în politici publice. MADR trebuie să impună patrimoniul genetic vegetal şi animal românesc ca parte a luptei pentru securitate alimentară.
EDUCAŢIA ALIMENTARĂ SĂ DEVINĂ UNA DINTRE PRIORITĂŢILE SISTEMULUI DE EDUCAŢIE PUBLICĂ
Programele de distribuţie de alimente trebuie implementate în mod sustenabil. Educaţia alimentară în şcoli ar trebui să promoveze educaţia ecologică şi practicile alimentare sănătoase în curricula şcolară şi să creeze oportunităţi de deprindere a specificului alimentar local.
CALITATEA HRANEI ŞI PRACTICILE ALIMENTARE SĂ FIE RECUNOSCUTE CA PROBLEME DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
Ministerul Sănătăţii are o responsabilitate dublă de a educa şi preveni. Ca atare, ar trebui să fie mai implicat în informarea populaţiei asupra riscurilor de sănătate asociate alimentelor şi practicilor alimentare.
LEGĂTURILE DINTRE CONSUMATORI ŞI PRODUCĂTORII HRANEI SĂ FIE REFĂCUTE
Autorităţile centrale trebuie să facă eforturi pentru a conecta mai bine zonele rurale de cele urbane prin încurajarea vânzărilor directe la fermă şi prin stimularea eco-turismului şi a eco-gastronomiei. Mediul privat să fructifice oportunităţile de a folosi produse alimentare locale şi tradiţiile gastronomice originale, în restauraţie. Consumatorii trebuie încurajaţi să se implice în sistemul de producţie al hranei, astfel încât acesta să devină participativ.
PIEŢELE COMUNITARE CU PRODUSE GUSTOASE, CURATE ŞI CORECT PREŢUITE SĂ FIE ÎNCURAJATE ŞI SUSŢINUTE DE AUTORITĂŢILE LOCALE
Asistăm la invadarea pieţelor aşa-zise ţărăneşti cu produse industriale vândute ca locale sau tradiţionale. Această realitate creează concurenţă neloială pentru micii producători, poate înşela publicul şi forma o imagine negativă despre producători. Piaţa de producători sau piaţa comunitară ar trebui să existe ca spaţiu care deserveşte comunitatea, legând interesele spaţiului urban de cel rural, cu efecte în scurtarea distanţelor pe care le parcurge un produs pentru a ajunge la consumatori. Este nevoie de formarea şi angajarea unor manageri de piaţă calificaţi pentru a asigura calitatea.
HRANA SĂ FIE PRIVITĂ CA PARTE A PATRIMONIULUI ŞI PRODUCŢIEI CULTURALE
Declinul şi dispariţia modelului de viaţă rural ne va şterge componente importante ale identităţii naţionale. Micii agricultori trebuie să fie încurajaţi să se implice în procesarea la nivel local a materiei prime, astfel încât produsele alimentare care rezultă să poarte avantajul cunoaşterii gastronomice locale şi astfel valoarea lor să crească şi acestea să devină produse ale culturii locale.
ADMINISTRAREA TRADIŢIONALĂ A PEISAJULUI SĂ FIE RECUNOSCUTĂ CA INDISPENSABILĂ TURISMULUI DURABIL
Deşi sloganul României îndeamnă la “Explorarea grădinii carpatine”, suntem în pericol să moştenim o grădină necultivată, fără agricultori. Agricultura sustenabilă trebuie să fie încurajată puternic, datorită valorii sale sociale şi culturale. Este nevoie de o mai mare conştientizare din partea publicului a valorii peisajelor culturale de tip mozaic pentru potenţialul turistic şi în materie de patrimoniu.
CONSUMATORII SĂ AIBĂ DREPTUL DE A ALEGE HRANA ÎN CUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ
Campaniile de informare publică acoperă doar o gamă limitată de probleme legate de alimentaţie, limitate la a promova grupele de alimente sănătoase – încurajarea consumului de fructe şi legume – şi semnalarea anumitor riscuri de sănătate legate de anumite substanţe – sare, zahăr, grăsimi şi alcool. Autorităţile de la nivel naţional trebuie să îşi asume campanii de informare care să ridice gradul de cunoaştere al consumatorului şi să contribuie la o înţelegere mai profundă a impactului economic, cultural, social, ecologic şi asupra sănatăţii pe care opţiunile noastre alimentare îl au. Este nevoie de o mai mare alfabetizare a publicului şi a producatorilor în privinţa etichetelor, cât şi de informare asupra semnificaţiei termenilor “organic”, “ecologic”, “natural” şi “bio”.
Notă către editor:
Convivium-urile Slow Food sunt grupuri locale de membri care organizează cursuri, degustări şi cine, promovează campanii locale, conectează consumatorii cu producătorii locali şi participă la evenimente internaţionale organizate de Asociaţia Slow Food. În prezent în România există 10 Convivium-uri: Alba, Bran-Moeciu, Bucureşti Valahia Gusturilor, Brusturoasa-Palanca, Braşov, Cluj, Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Târnava Mare, Turda, două Prezidii (Brânza de burduf şi Gemurile din satele săseşti) şi un comitet Arca Gustului România (pentru protecţia speciilor ca porcul de Bazna, porcul Mangaliţa Roşie, puiul Gât golaş de Transilvania etc.).

luni, 19 septembrie 2011
Turda Culinara - Festival de gatit pentru copii
Festivalul de gatit Turda Culinara s-a nascut de la ideea de a veni cu ceva nou pentru copii, in cadrul Zilelor Municipiului Turda. Trei zile de concursuri de gatit, concurs de impletit ceapa rosie, ateliere de educatie a gustului, incursiune in lumea albinelor sau standul Slow Food Finder, adica standul cu harta si localizarile produselor traditionale, naturale si sanatoase din zona Turzii. Cele mai "gustate" activitati s-au dovedid a fi concursurile de facut carnati si demonstratia de sculptura in legume sub indrumarea d-nei bucatar sef Ana Balea.
Multumim sponsorilor: Marele Alb, producatorii locali.
Multumim in special Primariei Municipiului Turda pentru increderea cu care ne-a incredinta organizarea acestei sectiuni din cadrul sarbatorii turdene.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)